Biserica Speranța Linz participă la protestul organizat în sprijinul familiei Bodnariu Sâmbătă, 16 Ianuarie 2016 la Ambasada Norvegiei de la Viena.

norwaz return

 

Cazul Bodnariu, pe scurt

Cazul familiei Marius și Ruth Bodnariu este cunsoscut nu doar de întreaga comunitate de credincioși români, ci prin intermediul presei din România, de lumea întreagă. Pe data de 16 Noiembrie 2015, cei cinci copii ai familiei Bodnariu au fost luați de către Barnevernet, serviciul local de protecție a copiilor în urma unei sesizări făcute de directoarea școlii în care învățau copiii mai mari. Acesta reclama o îngrijorare cu privire la faptul că în familia Botnariu se practică un creștinism radical, deoarece una din fetițe a cântat un cântec religios și a spus colegilor săi că Dumnezeu pedepsește păcatul. Ulterior, acestor acuzații li s-au adăugat învinuiri de violență asupra copiilor, fără ca acestea să fie în vreun fel probate. Este important de menționat că  a fost răpit inclusivbebelușul de trei luni al familiei, negândui-se astfel dreptul acestuia de a fi alăptat. Soților Bodnariu nu li s-a acordat prezumția de nevinovăție, nu au fost consiliați sau avetizați înainte de a li se impune aceasta măsură extrem de dură și nici măcar nu s-a efectuat o anchetă socială, așa cum este normal și legal să se procedeze în orice stat democartic în astfel de situații.

Biserica Speranța cosnideră că:

  • Dumnezeu a constituit instituția familiei și tot El a dat dreptul părinților de a-și crește și educa conform cu învățătura Scripturii.
  • Interesul suprem al copilului este ca să primească sprijin, dragoste și educație în sânul familiei în care s-a născut.
  • Așa-zisa instituție de protecție a copilului din Norvegia, Barnevernet a săvârșit abuzuri grave din punct de vedere moral, spiritual și chiar legal în cazul familiei Bodnariu.

Prin urmare, cerem instituției Barnevernet înapoierea imediată a celor cinci copii si reunificarea familiei Bodnariu!

De asemenea, chemăm toți credincioșii la post și rugăciune în săptămâna care umreză, iar sâmbătă, 16 Iunie ne alăturăm celorlalte biserici din Austria la prostestul organizat în fața ambasadei Norvegiei.

Date organizatorice

Protestul este autorizat să aibă loc în 16 Ianuarie, la Ambasadsa Norvegiei din Viena, de la ora 11.00 (Reisnerstraße 55-57, 1030 Viena)

Pentru frații care vor să participe la protest punem la dispoziție autocare cu care ne vorm deplasa la Viena.

Cei care doresc să se deplaseze cu autocarele, vă rugăm să vă înscrieți la fratele Vasile Doci cel târziu până luni seara.

Plecarea va fi sâmbătă, 16 Ianuarie de la ora 8.00.